Despre expunerea evaluativă

Unul din modurile de determinare a expunerii de către camerele dSLR este ceea ce Canon denumește măsurare evaluativă ("Evaluative Metering", în continuare EV-M), Nikon măsurare matricială, alți producători de camere dSLR având eventual alte denumiri. Indiferent de denumire metoda de măsurare evaluativă este în linii mari asemănătoare la toate camerele dSLR.

Atunci când se utilizează măsurarea evaluativă expunerea rezultată poate diferi de ceea ce dorește fotograful, motiv pentru care toate camerele dSLR dispun de modalități de compensare a expunerii determinate de către cameră cu 1, 2 sau mai multe trepte de expunere.

Testele prezentate în acest articol sunt făcute pe EOS 5D Mark IV cu EF 135 f/2L USM, sistemul fiind montat pe trepied. Toate scenele  din articol, atunci când apar în imagini alăturate pentru a fi comparate, dispun de exact aceeași iluminare. Am utilizat programul Av cu măsurare evaluativă. Modul de focusare a fost One Shot. Cu toate că nu am testat, mă aștept ca rezultatele să fie în esență similare pe diverse alte camere dSLR sau ML (MirrorLess). Dacă aveți de făcut observații vă rog plasați-le în comentarii, chiar sunt curios.

Aș mai atrage atenția asupra faptului că EOS 5D Mark IV este dotată cu un senzor de măsurare de 150.000 pixeli iar măsurarea evaluativă este legată de punctul AF activ, oricare ar fi aceasta ("linked to all AF points" - manualul EOS 5D Mark IV, pag. 576). Alte camere de generație mai veche dispun de regulă de un senzor de măsurare a expunerii mult mai primitiv, de ex. unul cu 9 x 7 = 63 zone. Astfel de camere pot produce diferențe mult mai importante de expunere pe situațiile prezentate de mine în acest articol.

Dependența expunerii de luminanța reflectată de zona acoperită de punctul AF activ

Stânga: Av, EV-M, One Shot, AF activ pe bila albă, T = 1/10s
Dreapta: Av, EV-M, One Shot, AF activ pe bila neagră, T = 0,3s
Diferența: 1 2/3 trepte de expunere

În mod normal, întrucât cele 2 scene sunt luminate riguros identic, unii s-ar aștepta ca aparatul foto să determine expuneri identice. Nu este așa. Așa cum se precizează și în manualul lui EOS 5D Mark IV la pag. 576, expunerea este legată de luminanța reflectată de zona acoperită de punctul AF activ; mai sus AF activ este pe bila albă în imaginea din stânga sau pe bila neagră în imaginea din dreapta.

Dacă ar fi să decid care din cele 2 imagini este expusă mai adecvat (nu "corect" pentru că nu există expunere corectă!) aș alege imaginea din stânga deoarece bila albă nu este "arsă", deci mai există detaliu în zona deschisă. Zonele mai închise pot fi ridicate d.p.d.v. al luminanței la postprocesare fără penalitate la zgomotul de imagine deoarece EOS 5D Mark IV are un senzor cu gamă dinamică mare. La imaginea din dreapta bila albă este parțial "arsă", iar în zonele respective detaliul este pierdut definitiv. Totuși expunerea optimă ar fi fost ceva mai mare decât cea din imaginea din stânga.

Dependența expunerii măsurate evaluativ de fundal

Stânga: Av, EV-M, One Shot, AF activ pe bila albă, fundal deschis, T = 1/10s

Dreapta: Av, EV-M, One Shot, AF activ tot pe bila albă, fundal închis, T = 0,4s

Diferența: 2 trepte de expunere

Stânga: Av, EV-M, One Shot, AF activ pe bila neagră, fundal deschis, T = 0,3s

Dreapta: Av, EV-M, One Shot, AF activ tot pe bila neagră, fundal închis, T = 2s

Diferența: 2 2/3 treaptă de expunere (!!!)

Așadar pe scene cu subiect riguros identic, expunerea evaluativă depinde puternic de luminanța reflectată de fundal; de fapt de zonele care înconjoară subiectul, indiferent dacă e vorba de fundal sau prim-plan.

S-ar putea spune că exemplele de mai sus sunt un pic forțate, scenele având gamă de contrast foarte mare. Totuși asemenea scene se întâlnesc în frecvent în natură. Camera are dificultăți în a seta expunerea optimă în mod evaluativ pe scene cu contrast mare și, trebuie să o spun și pe aceasta, camera nu poate ghici ce expunere dorește fotograful pe scena dată. Este relativ dificil să se "ghicească" rezultatul expunerii evaluative în avans a.î. să se seteze o compensare adecvată înainte de a apăsa pe declanșator. Algoritmul de măsurare evaluativă ia în calcul o multitudine de factori și nici nu este public; și chiar dacă ar fi public tot nu ne-ar ajuta prea mult datorită complexității sale. Totuși fotografii avansați vor reuși să aplice o compensare de expunere cu o precizie mai mare sau mai mică, în funcție de experiența fotografului. De exemplu o scenă cu o pasăre de nuanță închisă, în zbor, cerul fiind fundalul (nuanță deschisă) va necesita o compensare de +1 ... +2 sau chiar mai mare de +2. Cât anume? Depinde de scenă. O lebădă (nuanță deschisă) pe lac (nuanță închisă) va necesita compensare de -1 ... -1/3 în funcție de scenă, altfel lebăda va fi redată cu zonele deschise "arse", fără detalii.

Pe de altă parte multe scene au o gamă normală de contraste, dacă pot spune așa, caz în care expunerea evaluativă a camerei nu prea greșește chiar cu compensarea pe 0.

Dependența expunerii măsurate evaluativ de modul de focusare

Aceeași scenă măsurată evaluativ va produce expunere diferită în funcție de modul de focusare, One Shot sau Ai Servo pe nomenclatura Canon. În general expunerea este mai legată de punctul AF activ în mod One Shot decât în mod AI Servo. Nu mai arăt poze de test aici, cititorul poate verifica singur. Cel mai bine se vede fenomenul pe o scenă cu subiect contrastant față de fundal. 

Dependența expunerii măsurate evaluativ de modalitatea de selecție a punctelor AF

Ei, aceasta este o chestiune mai subtilă la care puțini s-ar aștepta. Și eu am fost surprins când am descoperit fenomenul. Totuși are sens. Să vedem:

Av, EV-M, AF  extins ("AF point expansion")  
T = 0,4s

Av, EV-M, AF  extins împrejur ("AF point expansion, surrounding points")  
T = 0,5s

 

Av, EV-M, AF pe zonă mare ("Large Zone AF")
T = 0,6s

Av, EV-M, AF cu selecție automată ("Automatic Selection AF")
T = 0,8s

Între primul și al 4-lea mod de selecție AF este, pe scena de mai sus, o diferență de expunere de 1 treaptă. Relativ mult! Să ne amintim că expunerea evaluativă este legată de AF activ. Ideea este că, cu cât zona de AF este mai mică ("Single point spot AF", "Single point AF", "AF point expansion"), cu atât legătura expunerii cu punctul AF activ este mai intensă și camera se străduiește să expună adecvat acea zonă mai mică. Când zona AF e mare, cum este în ultima imagine, expunerea evaluativă ia în calcul o zonă inerent la fel de mare. Cum în scenă sunt zone închise cu arie mare camera va propune o expunere mai mare, dar va "arde" bila albă.

Aici apare o consecință interesantă. La foto de acțiune (wild-life, sport, etc.) fotograful utilizează adesea măsurare evaluativă. Cu cât zona AF este mai mică cu atât camera va putea asigura o expunere mai adecvată pe subiect (= punctul AF activ); adică o expunere mai apropiată de expunerea "spot", spot-ul fiind pe subiect. Evident, urmărirea subiectului va fi totodată ceva mai dificilă.

Să desființăm un mit urban

A spune "camera mea subexpune (sau supraexpune)" este în 99,99% din cazuri o dovadă a faptului că "reclamantul" nu stăpânește fenomenele din camera dSLR referitoare la expunere. Camera nu subexpune și nu supraexpune, ea doar face ceea ce a fost programată să facă utilizând hardware-ul (mă refer cu precădere la senzorul de măsurare) cu care a fost dotată, mai gregar sau mai complex. Orice cameră poate fi provocată să expună aiurea. Focusați pe pisica albă care se plimbă peste o grămadă de cărbuni și folosiți măsurarea evaluativă. Dacă pisica este relativ mică în cadru veți obține o supraexpunere cu clipping pe blana pisicii. Dacă pisica ocupă o mare parte din cadru atunci veți obține subexpunere, blana pisicii va ieși gri și nu veți mai avea detaliu pe zonele cu cărbune. Remediu? Da - rugați inginerii care au proiectat camera să includă aceste situații speciale în algoritmii de evaluare a expunerii 😁. Dar există și remedii mai practice: ETTR sau WYSIWYG cu M/spot sau ETTR automat (disponibil pe unele camere Nikon).

Concluzii

Măsurarea evaluativă produce adesea rezultate dificil de anticipat. În situațiile unde există suficient timp la dispoziție se poate trage un al 2-lea, al 3-lea, ..., cadru cu diverse compensări, până "iese". Fotografii avansați pot "ghici" compensarea necesară unei scene cu o precizie mai mare sau mai mică în funcție de experiență. Sunt însă și multe situații când măsurarea evaluativă produce rezultate optime.

Personal prefer să determin expunerea manual în orice situație unde acest lucru este posibil. Și este posibil la orice scenă statică, dar și la scene dinamice, dacă subiectul evoluează în lumină constantă. Despre expunerea manuală, așa cum trebuie făcută, rapid și cu rezultate consistente, în articolul Despre expunerea manuală; metoda M/spot.