Despre expunerea manuală; metoda M/spot

După cum am arătat în articolul Despre expunerea evaluativă, acest tip de măsurare a expunerii, larg utilizat de către posesorii de dSLR, produce adesea o expunere care diferă de dorința fotografului. Expunerea evaluativă pe camerele dSLR dă greș cu precădere pe cadrele cu gamă mare de contraste, adică tocmai acelea cu potențial de a deveni poze deosebite. Dacă aparatul foto nu a produs expunerea dorită se poate aplica o eventuală compensare și se poate trage un nou cadru, și încă unul... dar numai dacă subiectul sau situația deosebită care se dorea a fi prinsă în cadru nu a dispărut între timp, evident. Această problemă este tipică pentru fotografia de acțiune (wild-life, sport), unde șansa de a prinde MOMENTUL este unică. Dar, veți fi surprinși, chiar și la fotografia de peisaj scenele cu o lumină deosebită sau cu o situație extraordinară durează adesea numai puține secunde. Dacă în acest timp stai să butonezi la compensarea expunerii prin încercări repetate ai toate șansele să te lamentezi de o fotografie pe care tocmai ai ratat-o.

Celelalte moduri de măsurare a expunerii - centrat (CW, "Center Weighted"), parțial sau spot, sunt utile numai în anumite situații mai speciale și de aceea sunt utilizate mai rar ca atare. Măsurarea spot are totuși o aplicație deosebit de interesantă, așa cum voi arăta in acest articol. 

Ei bine, atunci există oare un mod de determinare a expunerii la camerele dSLR pe care aplicându-l să știi dinainte cum va ieși poza? Iar poza să iasă cu tonalitățile dorite de tine? Să fie rapid, să permită o precizie rezonabilă și să poată fi aplicat unei game largi de situații?

Da, există!

Metoda M/spot

Celebrul fotograf peisagist american Ansel Adams călătorea cu săptămânile în anii 1930 - 1950 pentru a surprinde pe pelicula foto peisaje nemaivăzute. Developarea filmelor și realizarea pozelor pe hărtie foto o făcea după ce se întorcea din expediție. Nu-și permitea ca după o astfel de călătorie, cu logistică complexă și scumpă, să se întoarcă acasă cu cadre expuse prost. De fapt Ansel Adams era cam tipicar și voia cadre expuse perfect. De aceea a inventat Sistemul Zonelor pentru determinarea expunerii. Sistemul Zonelor, așa cum a fost descris de către marele fotograf, se baza pe un exponometru extern, camera fiind manevrată în modul manual.

Camerele dSLR de azi permit utilizarea de variante simplificate ale Sistemului Zonelor. Exponometrul extern este înlocuit de exponometrul camerei. Acesta se va utiliza în mod spot pentru a putea viza zone foarte mici din cadru, a căror luminanță vom dori să o măsurăm. Măsurarea trebuie "dezbrăcată" de orice automatism, motiv pentru care se va dezactiva funcția Auto-ISO. Camera se manevrează în program M. De aici și denumirea metodei - M/spot. 

Așadar, metoda M/spot presupune:

• program M, 
• măsurare spot și 
• Auto-ISO dezactivat

Dacă nu specific altfel în cele de mai jos atunci vă rog să considerați condițiile de mai sus ca fiind implicite.

Pe internet puteți găsi variante ale metodei M/spot; vă recomand să testați înainte de a adopta o variantă sau alta. Revenind la articolul de față, încurajez cititorul să-și răspundă singur la întrebări de genul "da' de ce?"; în acest fel va înțelege mai ușor metoda și nu o va aplica precum ar utiliza o simplă rețetă. Sau se pot pune întrebări în comentarii, răspund cu plăcere. 

M/spot WYSIWYG: principiul

WYSIWYG = What You See Is What You Get. Adică poza rezultată reflectă cu fidelitate rezonabilă realitatea. Iată aici descrierea metodei M/spot WYSIWYG:

Să presupunem că avem un cartonaș de culoare gri neutru. În condițiile enunțate mai sus - program M, măsurare spot, Auto-ISO dezactivat - să prindem cartonașul în cadru a.î. cercul spotului de măsurare din vizor să fie complet acoperit de cartonaș. Reglăm acum A/T/ISO a.î. exponometrul camerei să fie pe 0 și declanșăm. Cartonașul din poza rezultată va arăta identic cu cartonașul real. Avem aici de fapt principiul de funcționare al oricărui exponometru, anume acesta trebuie să indice expunerea necesară pentru ca zona de nuanță gri neutru măsurată să fie redată în poza rezultată tot gri neutru.

Acul exponometrului din vizor pe 0 înseamnă că:

• dacă s-a măsurat pe o zonă gri neutru
• atunci expunerea aferentă (A/T/ISO) va produce o imagine care va reda zona măsurată ca gri neutru. WYSIWYG.

Acest mic experiment poate fi replicat de către oricine și cred că lucrurile sunt evidente.

Convenim să numim cartonașul gri neutru "zona 0". Cercul roșu este spotul de măsurare din vizorul camerei iar cifra 0 spune că trebuie să reglăm A/T/ISO a.î. exponometrul din vizor să arate 0 pentru a obține o imagine WYSIWYG.

Zona 0

Să presupunem acum că avem un set de 7 cartonașe calibrate, ca mai jos:

Fiecare are o nuanță cu 1 EV mai închisă față de cartonașul cu care se învecinează în dreapta și implicit cu 1 EV mai deschisă față de vecinul din stânga. Acestea sunt zonele -3, ..., 0, ..., +3.

• Zona -3 este acea zonă închisă unde detaliul se distinge la limită în negru. 
• Zona +3 este acea zonă deschisă unde detaliul se distinge la limită în alb. 
• Zona 0 am definit-o mai sus. 
• Restul sunt zone intermediare.

Dacă reglăm A/T/ISO a.î. exponometrul să arate 0 pe zona 0, ca mai sus, poza rezultată va reda natural nu numai cartonașul zonei 0 și pe toate celelalte. Păstrând această expunere mutăm spotul camerei pe zona 1. Exponometrul va arăta +1, zona +1 fiind cu 1 EV mai deschisă decât zona 0. Ca mai jos:

Altfel spus, dacă vizăm cu spot zona +1 și reglăm A/T/ISO a.î. exponometrul din vizor să arate +1 atunci vom obține EXACT aceeași expunere ca mai sus, unde am reglat expunere 0 pe zona 0.

La fel în cazul în care vizăm zona +2 și reglăm expunerea de această dată la +2. Vom obține riguros aceeași expunere. 

Bineînțeles că dacă reglăm, de exemplu, expunere 0 pe zona -2 atunci cartonașul -2 va fi redat ca gri neutru, adică cu 2 EV mai deschis decât este el în realitate. De fapt toate nuanțele vor fi redate mai deschis cu 2 EV. În acest fel vom releva detalii până acum invizibile în zonele -4 și -5 (nereprezentate în barele de mau sus), dar totodată zonele +2 și +3 vor fi "arse", adică alb fără detaliu; ilustrat cu roșu pe figura de mai jos:

Deocamdată să reținem că dacă reglăm A/T/ISO a.î. exponometrul din vizor să arate N pe o zonă N atunci poza rezultată va reda fidel nuanțele din scena reală; WYSIWYG. N= -3, ..., 0, ..., +3. În practică se va prefera măsurarea pe zonă N = +2, +1 sau 0, în această ordine. Ca exercițiu vă provoc să găsiți motivația acestei recomandări.

M/spot WYSIWYG: procedura

În viața de zi cu zi nu avem la dispoziție în permanență cartonașul calibrat gri neutru. Și chiar dacă l-am avea de cele mai multe ori nu l-am putea folosi deoarece acesta ar trebui plasat în cadru. La un peisaj duci cartonașul (suficient de mare) pe vârful muntelui? Sau rogi pelicanul să țină cartonașul în cioc ca să reglezi expunerea? Evident că nu.

De aceea trebuie să imaginăm o serie de șabloane care apar frecvent în fotografia practicată de fiecare și care să corespundă zonelor din punct de vedere al nuanțelor; sau, mai corect spus, din punct de vedere al luminanței reflectate. Adică, de exemplu, un fotograf de natură își va construi mental șabloane cu obiecte din natură. Notați că natura este colorată, nu pe nuanțe de gri precum cartonașele calibrate din paragrafele de mai sus, deci ne vor trebui inerent șabloane colorate! Misiune imposibilă? Nu chiar.

Să presupunem că fotografiez o anumită scenă. Aplic această procedura:

1. Vizez o zonă din cadru cu luminanță uniformă și neutră a.î. aceasta să fie complet acoperită de cercul spot din vizor și reglez A/T/ISO a.î. exponometrul camerei să arate 0. Zona vizată este o zonă 0.
2. Focalizez pe subiect.
3. Recadrez după dorință și declanșez

Poza rezultată va reflecta fidel nuanțele scenei din fața camerei. Am măsurat o zonă 0, am reglat A/T/ISO a.î. exponometrul să stea la 0 și am obținut o poză WYSIWYG.

La pasul 1. pot alege să vizualizez zone cu luminanță mai mare decât cea neutră cu 1 EV; adică pot alege zonă +1. În acest caz reglez A/T/ISO a.î. exponometrul să arate +1. Expunerea rezultată va fi identică cu cea aferentă măsurării zonei 0 cu reglarea exponometrului pe 0. Voi obține aceeași imagine WYSIWYG. La fel dacă aș măsura o zonă +2 și aș regla A/T/ISO cu exponometrul la +2.

Nu se recomandă măsurarea pe zone - 1, - 2 sau cu luminanță și mai mică. 

Elementele din natură care corespund diverselor zone le voi denumi "șabloane". 

Mai jos câteva exemple de șabloane. Fiecare fotograf este încurajat să-și testeze și să memoreze propriile șabloane care se regăsesc frecvent în genul de fotografie pe care îl practică.

Șabloane de zonă 0:

Șablon de zonă +2/3 (util la foto portret):

Șabloane de zonă +1:

Cerul de zi pe direcția nord!

Nu partea cea mai luminoasă!

Șabloane de zonă +2:

Se poate merge până la +2 2/3

Altfel spus:

• dacă măsor 0 pe o zonă cu iarbă proaspătă (șablon de zonă 0), sau
• dacă măsor +1 pe cerul de zi din direcția nord (șablon de zonă +1), sau
• dacă măsor +2 pe nori albi de pe cerul de zi (șablon de zonă +2), atunci

imaginea captată de cameră va reflecta cu o bună aproximație realitatea care se vede cu ochiul liber.

De subliniat că zonele +3, +4 și peste produc clipping pe imaginea captată la majoritatea camerelor dSLR; adică zone supraexpuse în care s-a pierdut orice detaliu. De aceea nu se utilizează aceste zone. De altfel este dificil de utilizat zone peste 3 deoarece majoritatea exponometrelor încorporate în camerele dSLR măsoară numai până la +3.

Este important ca zona măsurată să fie o zonă care se va regăsi și în cadrul final. 

Cum se face?

S-ar putea crede că e complicat. Nu e! Hai să vedem.

1. Ajustăm A/T/ISO a.î. să măsurăm 0 pe zona verde. De regulă A și T sunt alese în prealabil și ajustăm numai ISO.

2. Focus pe ochi

3. Recadrare și declanșare

Pasul 2. putea fi eliminat dacă alegeam un punct de AF care pe cadrul final să pice pe ochiul subiectului.

Practic pașii 2. și 3. i-am face oricum, indiferent de metoda de determinare a expunerii; este vorba de a face clarul (focus) pe ochiul subiectului în cazul de față și de declanșare. Numai pasul 1. este specific metodei M/spot. Durează sub 1s cu ceva antrenament. Dacă verdele iese WYSIWYG atunci toate culorile din cadru se așează exact acolo unde trebuie. Evident, măsurarea evaluativă a camerei este mult mai rapidă, făcându-se practic instantaneu. Dar rezultatul nu este la fel de predictibil precum la metoda M/spot.

M/spot ETTR

ETTR = Exposure To The Right = expunere la dreapta.

Procedura constă în plasarea luminanței aferente celei mai deschise zone din cadru la limita din dreapta histogramei, fără a genera zone "arse". Cel mai adesea asta înseamnă o supraexpunere a cadrului și implicit a zonelor închise, care astfel pot înregistra mai multe detalii și conțin mai puțin zgomot de imagine. La postprocesare se trage expunerea digital înapoi în jos iar zonele închise rămân cu detaliu mult mai bogat și cu mai puțin zgomot de imagine față de situația când expunerea ar fi fost WYSIWYG. Este posibil să fie necesară și ajustarea WB la postprocesare, câteodată chiar diferit pe diverse zone ale cadrului, ceea ce este relativ dificil.

Cum se face? Se identifică zona cea mai deschisă din cadru care poate acoperi cercul spot din vizor. Se plasează spotul pe zona respectivă și se reglează A/T/ISO la +2 2/3. Se focalizează, se recadrează și se declanșează. Valoarea +2 2/3 depinde de cameră. La EOS 5D Mark IV este într-adevăr +2 2/3, dar la EOS 7D este +2. La alte camere trebuie determinat care este indicația maximă a exponometrului la care nu se produce "clipping" pe imaginea înregistrată; evident, cu măsurare spot și vizând cea mai deschisă zonă din cadru. 

Rezultatul este o imagine a cărei histogramă este deplasată spre dreapta până la limita la care zonele deschise ar intra în clipping și s-ar pierde detaliul din acestea. De unde și denumirea ETTR = Exposure To The Right.

Camerele de generație nouă sunt dotate cu senzori cu gamă dinamică mare iar zonele închise conțin puțin zgomot de imagine. Ridicarea zonelor închise la postprocesare se poate face fără să apară zgomot de imagine supărător chiar dacă nu s-a utilizat tehnica ETTR. În plus, unele camere (câteva model de la Nikon, de exemplu) au implementat o metodă automată de măsurare ETTR. De aceea tehnica ETTR este mai puțin atractivă pentru fotografii care dețin astfel de camere cu senzor foto modern cu gamă dinamică mare sau cu ETTR automat.

M/spot cu previzualizare

Odată ce stăpânești M/spot poți regla expunerea cu rezultat previzibil în orice situație și oricum dorești, oricât ar fi de dificilă situația respectivă. Și, poate important de precizat dacă nu s-a înțeles, faci acest FĂRĂ a lua camera de la ochi și ÎNAINTE de de a apăsa declanșatorul ! 

Stabilești o anumită zonă de măsurare în cadru peste care așezi cercul spot. Apoi decizi cum dorești să fie redată acea zonă. -1? Atunci reglezi A/T/ISO astfel încât exponometrul să arate -1, indiferent de cum arată acea zonă în realitate. Toate celelalte luminanțe din cadru se vor așeza automat proporțional. +2? Reglezi A/T/ISO ca să măsori +2 pe zona respectivă. La fel cu orice altă valoare de luminanță. Se spune că plasezi zona din cadru la -1, +2, etc.. 

Evident, tu și numai tu deții controlul, inclusiv pentru evitarea zonelor "arse", deci atenție! Odată stabilită expunerea cadrului se pot verifica zonele foarte deschise așezând spot-ul de măsură peste acestea. Dacă exponometrul arată peste 2 2/3 (ca EOS 5D Mark IV) atunci zona respectivă va fi "arsă".

M/spot cu previzualizare poate produce rezultate spectaculoase pe cadre unde măsurarea evaluativă ar greși grav. De exemplu pe cadre în contra-lumină. 

Utilitatea M/spot

M/spot permite fotografului să preseteze camera cu A/T dorit în așteptarea scenei pe care dorește s-o captureze. La momentul acțiunii mai are de setat numai ISO conform procedurilor de mai sus. Unii ar putea spune că s-ar putea utiliza Auto-ISO. Răspunsul este NU. Dacă se alege Auto-ISO atunci camera va varia expunerea la modificarea cadrării, ceea ce ne împiedică să determinăm expunerea în orice punct al scenei date.

Eu unul utilizez metoda M/spot de mulți ani. În primele săptămâni se întâmpla să greșesc expunerea cu până la +/- 1 EV, dar nu permanent. Treptat chiar și erori de ordinul a +/- 1/3 EV au devenit rare. O eroare de +/- 1/3 EV este mult sub ceea ce poate greși adesea expunerea evaluativă (vedeți articolul "Despre expunerea evaluativă") și chiar și așa se poate corecta ușor la postprocesare. O expunere adecvată este esențială pentru evidențierea detaliilor fine într-o fotografie.

Setări ale camerei utile pentru M/spot

BBAF

(Back Button AF)

Camera trebuie setată a.î. focus-ul să fie decuplat de la declanșator și alocat butoanelor AF-ON și * sau cel puțin unuia din acestea. Aceasta este terminologia Canon, la alte mărci pot exista denumiri diferite ale acelorași butoane. 

ISO

De regulă ne pregătim pentru o situație pe care o urmărim alegând A și T adecvat pentru scena pe care ne așteptăm să o surprindem. De exemplu A = minim (blur de fundal maxim) și T = 1/6400s pentru a imortaliza un conflict dinamic cu chira de baltă. ISO trebuie reglat la fața locului rapid, fără a lua camera de la ochi. La EOS 5D Mark IV eu am alocat setarea ISO pe butonul SET, pe care îl țin apăsat cu degetul mare în timp ce cu degetul arătător schimb ISO din rotița mică; ajustarea ISO o fac astfel rapid, fără a lua camera de la ochi.

Inversarea direcției de modificare T

În modul M rotița mică modifică T. Prin rotire spre dreapta T devine mai scurt și expunerea scade, adică indicatorul exponometrului se mișcă invers, spre stânga. Dacă inversăm direcția de modificare a T, când mișcăm rotița mică spre dreapta T va crește iar indicatorul exponometrului se va deplasa tot spre dreapta, ceea ce este mai intuitiv.

La EOS 5D Mark IV această setare se găsește la CFn3-3. La alte camere pot exista implementări diferite.

Multă vreme m-am întrebat la ce servește această setare 😉.

Setări Picture Style

În mod normal orice fotograf avansat va fotografia în mod RAW. Parametri de imagine JPEG Picture Style nu influențează în nici un fel fișierul RAW generat de cameră. Totuși imaginea pe care camera o afișează pe display-ul LCD este cea a unei imagini JPEG generată din RAW pe care s-au aplicat parametri de imagine setați în Picture Style. Histograma aferentă este de asemenea bazată pe imaginea JPEG sus-amintită.

Parametrul Contrast / Picture Style face exact ceea ce spune denumirea sa, adică mărește contrastul imaginii JPEG din display. Asta poate provoca clipping fals pe imaginea JPEG și astfel vei fi tentat să subexpui. 

Curba de contrast aleasă în Picture Style (Standard, Portrait, Landscape, Fine Detail, etc.), influențează și ea histograma imaginii înregistrate. Curbe de genul Standard, dar mai ales Landscape produc imagini cu contrast ridicat, deci din nou poate apărea clipping fals.

Pentru a combate efectele de mai sus eu mi-am creat un profil Picture Style personalizat pe curbă Fine Detail și Contrast = minim. În acest fel minimizez clipping fals. E drept că imaginea de pe ecranul LCD este mai puțin atrăgătoare, dar asta nu influențează fișierul RAW.

Atenționări și limitări

Trebuie alese zone de măsurare spot care au o luminanță uniformă. Zonele alese trebuie să acopere integral cercul de spot în vizor.

Se vor evita zone de măsurare care conțin rflexii de lumină puternică sau lumină puternică directă. De exemplu lucirile soarelui pe lac sau soarele însuși. Cele mai bune zone de măsurare sun zonele +1 și +2, cu luminanță uniformă, care pot acoperi integral cercul spot din vizor. 

M/spot funcționează perfect la scene statice (de ex. la peisaje) și la fotografie de portret.

M/spot se poate aplica și la scene de acțiune atâta vreme cât subiectul evoluează în lumină constantă. Dacă acest lucru nu se întâmplă atunci se va trece pe o altă metodă de măsurare, de ex. pe măsurare evaluativă, eventual cu compensare in funcție de scena fotografiată. 

M/spot pune întreg controlul expunerii în mâna fotografului. Camera nu mai are nici un rol în determinarea expunerii, aceasta doar pune la dispoziția fotografului instrumentele necesare. Orice automatism dat de către algoritmii camerei pentru determinarea expunerii sunt astfel scoși din joc.

Odată înțelese mecanismele metodei M/spot un fotograf trebuie să-și aleagă un set propriu de șabloane, să le testeze și să capete încredere în ele.

Să desființăm un mit urban

Modul M nu este de fapt "Manual" atâta vreme cât expunerea este de tip evaluativ. Expunerea evaluativă implică automatisme extrem de complexe. O parte din acestea le-am devoalat în articolul Despre expunerea evaluativă. Modul M cu expunere evaluativă implică numai ajustarea trivială a A/T/ISO pentru a pune acul exponometrului din vizor pe 0, pe 1, sau pe orice altă valoare, ceea ce în modurile Av/Tv se face mult mai simplu cu compensare 0, respectiv 1 sau orice altă compensare corespunzătoare. Abia când eliminăm automatismele realizate de către expunerea evaluativă putem spune că deținem complet controlul expunerii și că suntem în mod MANUAL. M/spot.

Și încă un mit urban de demolat

Bănuiesc că fotografii care utilizează frecvent metoda M/spot sau cei care au înțeles-o nu pot decât să zâmbească despre cei care susțin cu mândrie că "eu fotografiez pe manual, ca profesioniștii!", dar de fapt doar butonează la expunere până "iese". Mă opresc aici cu speranța că și cei în cauză își vor da seama de ridicolul situației. Sau nu? 😁